Ce înseamnă să fii travelling winemaker ana maria toader

Ce înseamnă să fii travelling winemaker

Adrenalina dată de rapiditatea cu care se întâmplă lucrurile în campanie, mirosul strugurilor zdrobiți, culoarea mustului ce se scurge din presă, spuma drojdiilor proaspăt activate și pregătite să înceapă fermentația alcoolică, furtunuri colorate întinse peste tot, zumzet neîncetat de pompe și oameni care zâmbesc continuu mă duc cu gândul la fabrica de ciocolată a lui Charlie. Așa îmi amintesc prima campanie: cu soare în suflet și multă bucurie, iar de atunci, nu pot să nu intru  într-o cramă fără să mă simt ca un copil într-un spațiu de joacă cu posibilități infinite. 

A fi travelling winemaker a reprezentat pentru mine un mod de a descoperi lumea, de a mă juca, a învăța despre vin și a-mi face prieteni. 

Am plecat pe acest drum în 2017 și am făcut o oprire în 2020, odată cu începerea pandemiei. Prima dată am plecat singură în 2017 și am ajuns la Centre du Rosé, singura stațiune de cercetare dedicată vinului roze din lume, situată unde? Evident, în Provence!

Acolo am descoperit importanța curiozității, sinceritatea și ce înseamnă o echipă tânără cu chef de viață. Au fost 3 luni în care am vinificat numai vin roze și asta m-a făcut să respect mai mult acest tip de vin și să îi acord prestigiul cuvenit. 

În Provence, am învățat să mă orientez singură pe GPS după ce am stat într-o intersecție mai bine de 15 minute uitându-mă la telefon, încercând să îmi dau seama în ce direcție să merg, de parcă eu știam care e vestul când Gabriela de la Maps îmi zicea „îndreptați-vă spre vest”… Până când un francez m-a scos din transă cu replica „Mademoiselle, vous êtes attrapée de votre téléphone!”. Din fericire, domnul a fost drăguț și mi-a arătat vestul, iar apoi eu, mai mult de rușine, am început să învăț cum să mă orientez în funcție de punctele cardinale…

Vinul roze m-a învățat cât de importantă este culoarea, cum o poți gestiona în timpul vinificației și câte tipuri de macerație poți face pentru a-l obține… Un mic secret învățat tot atunci a fost despre gheața carbonică despre care pot doar să vă zic că, atunci când o pui în apă caldă, poți transforma o cramă în ceva romantic sau în ceva înspăimântător… 

Din 2018 am ajuns în Noua Zeelandă și acolo am aflat cum se gestionează o campanie într-o crama de zeci de milioane de litri și cum poți face vinuri de calitate cu persoane care nu au mai intrat în viața lor într-o cramă până atunci. 

Cu 2 săptămâni înainte de startul campaniei de vinificație, noii stagiari învață unde se află racordurile, de unde să ia produsele pentru vin, cum să spele o cisternă, să facă un transfer și toate lucrurile mărunte care impactează această activitate. Cei vechi își aminteau aceste detalii sau îi învățau pe novici. 

Pentru mine a fost fascinant să văd o astfel de organizare, un mod de a face vin fără greșeli, cu ture de 12 ore, pauze de masă și 6 zile din 7 lucrate.

Programul normal în această perioadă începe la 7 și se termină la 19.30. Există 30 minute în care se face predarea turei și ești pus la curent cu ce s-a întâmplat în cele 12 ore în care tu ai fost acasă și afli ce ai de făcut. Fiecare job în cramă este verificat, adică tu primești o fișă de lucru în care este descris procesul; să zicem că ai de făcut un transfer din cisterna x în cisterna y: pe foaia pe care o primești sunt trecute și produsele pe care trebuie să le adaugi în vin (sulf, bentonită, tanin oenologic etc.). După ce setezi linia pentru transfer, iei produsele de la depozit, chemi un supervizor să verifice ce ai făcut și abia apoi te poți apuca de treabă, eventual la finalul transferului recoltezi probe de vin pentru analizele de laborator. 

Ce m-a fascinat este faptul că în fiecare an, între cramele din Marlborough, există un concurs cunoscut drept „care este prima cramă unde se boțește o cisternă”. 

Și acum am să vă povestesc o întâmplare!

În 2018, am fost noi cu o cisternă de 90 000L. Primisem acordul pentru transfer, capacul cisternei fusese deschis, dar altcineva îl închisese pentru că se anunțase furtună. Îmi aduc aminte și acum sunetul inoxului care se strânge sub vacuum (imaginați-vă sunetul unei doze strânse în mână). Din fericire, situația s-a remediat imediat, iar cisterna am îndreptat-o (relativ) cu gheață carbonică (vă mai amintiți de ea)… a fost nevoie de multe găleți, mulți interni, multe scări și multă apă caldă, dar a meritat experiența ☺)

Tot aici am aflat cât de frumos este apusul alături de echipa ta, după o noapte plină de adrenalină, ce frumoasă este liniștea dimineții când ești deasupra cramei și mulțumit de munca ta. 

Următoarele campanii în Franța și în Noua Zeelandă au fost la fel de frumoase, pline de entuziasm și de învățături:

  • munca în echipă este esențială
  • pauzele de masă, turele de 12 ore și o zi liberă pe săptămână în timpul campaniei sunt normale, atunci când organizarea este bună
  • nimeni nu este mai bun ca celălalt 
  • să ai încredere în echipa ta este o normalitate
  • cărbunele lichid este o inovație a oenologiei ☺
  • permisul de conducere înseamnă aer
  • pixurile sunt mai greu de găsit, decât un racord între două furtunuri
  • totul se poate transforma într-un joc frumos într-o campanie plină de neprevăzut…

Indiferent de locul în care te afli în viața ta în acest moment, îți recomand din inimă o astfel de experiență: măcar un an în care să pleci: februarie-martie-mai – în Australia, Africa de Sud, America latină sau Noua Zeelandă și iulie-noiembrie – în America de Nord (USA și Canada), Europa. 

Dacă ești curios/oasă, pasionat de călătorii și descoperiri atunci poți accesa grupul de Facebook Travelling Winemakers, unde vei găsi suport, oferte de muncă, tovarăși de drum pentru cazul în care vei dori să pleci. 

Viață colorată și vinuri excelente!

P.S. Recomand consumul responsabil de alcool.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top