Virtuțile vinului sau ce am învățat în lumea vinului – partea 2

Virtuțile vinului sau ce am învățat în lumea vinului – partea 2

Când ești prezent suficient de mult timp în lumea vinului, îți dai seama cât de importantă este natura în producerea unui vin autentic! (pentru mine vinurile autentice sunt acele vinuri care exprimă terroir-ul și oamenii locului – în ultimul timp, am întâlnit din ce în ce mai puțin aceste vinuri). 

Vinurile, ca toate lucrurile de altfel, au un trend al lor, iar când vine vorba de acest trend, accentul se pune 100% pe consumator și 0% pe natură (bine… poate am exagerat puțin, dar doar puțin), astfel încât în momentul de față vinurile seamănă foarte mult cu roșiile din supermarket pe timp de iarnă – frumoase, arătoase, dar fără gust! 

În toată această aparență a vinurilor unicat, autentice și extraordinare, mai sunt totuși crame/vinificatori/viticulturi care au învățat să asculte natura și să îi ofere ce, cât și cum are nevoie pentru ca vinurile obținute să aibă gust, suflet și esență!

Așa ajung la prima virtute a vinului, despre care voi vorbi în acest articol – ESENȚA NATURII! 

Într-un vin se întâlnesc 5 elemente ale naturii: pământul, lumina, aerul, apa și omul!  Alexandru cel Mare a spus că atunci  

„Când sorbiţi vinul din cupe, amintiţi-vă că beţi din sângele viţei de vie, puterea pamântului şi eternitatea soarelui.”

Eu spun că în vinul roșu se găsește sângele Pământului, în vinul alb înțelepciunea soarelui, iar în vinul roze este prezentă Lumea dintre Cer și Pământ. 

Poate părea metaforic ce am scris, dar te asigur că nu este!

 

COMPASIUNEA este o altă virtute învățată de la vin. E ușor să critici atunci când nu ai fost niciodată în ring! Nu mă înțelege greșit, critica e bună, dar doar dacă este constructivă! Din păcate însă, aceasta a devenit de mult un mod de a arăta cât de mare este IQ-ul

Să îți dai cu părerea despre un vin e ok, în engleză se numește feedback… că nu e și constructiv, asta e cu totul altă poveste, dar să spui că un vin este de „rahat”, „o eroare a oenologiei”, „chiuvetabil”, „oribil” sau mai știu eu cum înseamnă să minimalizezi munca, banii, efortul, pasiunea oamenilor care nu au dormit nopți în timpul necesar să facă acel vin!

 Dacă cineva ar folosi aceste cuvinte pentru a descrie munca ta, tu cum te-ai simți? Pun pariu că deloc bine! De ce crezi că un vinificator se simte bine când îți citește cuvintele? 

 

Sunt de acord că sunt vinuri excelente și vinuri care miros a „vin”, dar dacă e ceva ce am învățat în cei peste 9 ani de călătorit prin această lume e că fiecare vin are prietenul său. Dacă ție nu îți place, și e super ok să nu îți placă un vin, învață să îți spui părerea într-un mod elevat și adecvat, mai ales dacă nu ai făcut în viața ta o campanie de vinificație!!!

Compasiunea este la fel de importantă ca respectul, căci fără compasiune, ei bine, vinul e amar, prietenia fadă și lumea un iad .

Și uite așa am ajuns la cea de-a treia virtute a vinului – ARTA. Această virtute separă vinurile de capodoperele lichide. Ține de instinctul, experiența, flerul oenologului – creatorul artei vii – și uneori de natură (clima e foarte importantă), iar alteori de tehnologia din cramă . Aceste vinuri sunt, de cele mai multe ori, mai greu de înțeles, mai scumpe și mai complexe. 

 

Vinul este un organism viu, asta înseamnă că este într-o continuă EVOLUȚIE – asemeni oamenilor. Ca oenolog, mă fascinează de fiecare dată metamorfoza strugurilor în vin! Sunt norocoasă că am avut și am șansa să văd cum evoluează un lichid de la strugure până este îmbuteliat. Ca sommelier, este la fel de fascinant să observ evoluția vinurilor în sticlă pe parcursul mai multor ani. 

Ca și la oameni, nu toate schimbările prin care trece un vin sunt bune sau benefice, uneori poți repara ce s-a stricat, alteori doar accepți dezastrul, iar în zilele bune faci haz de necaz. Dar indiferent ce se întâmplă, face parte din viață, iar viața este un DAR DIVIN, indiferent de e bună sau rea, așa cum și vinul este o LICOARE DIVINĂ. 

DIVINITATEA sau cum îmi place mie să spun cu Doamne ajută am observat în cramă, dar și în viață că dacă există credință jumătate din problemă este rezolvată, iar dacă mai faci și o rugăciune mai ai încă 20-30% din problemă rezolvată. În altă ordine de idei, dacă este să se întâmple un lucru, se va întâmpla chiar dacă pentru mintea umană pare imposibil. 

 

OAMENII sunt ultima virtute a vinului despre care voi vorbi! I-am/ne-am lăsat la urmă pentru că fără noi vinul nu ar fi!

  • Din multitudinea de posibilități ce ne-a fost oferită, noi am creat această lume fascinantă, minunată și extraordinară a vinului! 
  • Vinurile se fac de oameni pentru oameni! 
  • Degustările de vinuri sunt realizate de oameni pentru oameni!
  • Via este crescută de oameni pentru struguri pentru vin pentru oameni! Sau reformulam: crescută de oameni pentru struguri, care sunt cultivați pentru vin, care ajunge din nou la oameni/care este în final tot pentru oameni.

 

Viață colorată și vinuri excelente!

P.S. Recomand consumul responsabil de alcool.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top