— Salut, sunt Ana-Maria

Despre mine

Sunt Ana-Maria, un suflet aventuros hotărât să aducă bucurie prin joc, evenimente și călătorii.

Ador mirosul strugurilor proaspăt procesați și poveștile de prietenie.
Încă din 2012 am început să studiez vinul, dar abia din 2021 am început să fac recenzii la vinuri pentru prieteni. Astăzi scriu pentru tine, pentru mine, pentru oameni.

 

Îmi doresc să ofer curaj și inspirație oamenilor prin ceea ce spun, fac și scriu. Consider că viața este un joc care trebuie trăit cu bucurie prin inimă și de la inimă la inimă.

 

În liceu îmi doream să mă fac ghid de turism sau psiholog, dar doamna profesor Rădița Bîrliga, prin povești despre lumea vinului, mi-a insuflat pasiunea pentru vin, astfel încât în clasa a XII-a am bătut cu pumnul în masă (da, la propriu) și am zis „ Eu, mă duc la horticultură, ca să fac vin!”.

 

Am fost primul elev în cei 150 de ani de existență a unui liceului top 3 din România care a mers la Agronomie și credeți-mă nu a fost ușor să ignor următoarea întrebare: „Te duci la sapă?”.

 

Iubesc agricultura și nu aș schimba domeniul pentru nimic în lume, chiar dacă viața m-a purtat în învățământ, resurse umane, industria evenimentelor, vânzări toate acestea au fost, în final doar subdomenii ale agriculturii.

Am descoperit spiritualitatea și știința spiritului în timpul doctoratului prin intermediul lui Rudolf Steiner și a biodinamismului, astfel încât astăzi știu că totul este interconectat, că legile universale se aplică în agricultură și că viața generează mai multă viață.

 

Știu că respectul și conexiunea omului cu natura este crucială mai ales în agricultură, căci agricultura produce hrană… hrană care poate să ucidă sau care poate genera viață (energie, sănătate, vitalitate).

Din toată agricultura Dumnezeu mi-a oferit vinul ca drum către tine, și pentru asta sunt recunoascătoare, căci în vin este pusă toată esența naturii.

Misiunea mea este să aduc esența naturii mai aproape de tine.

Prin joc ofer oamenilor bucuria unei călătorii senzoriale în lumea vinului, un drum care dezvoltă prietenii sau le consolidează pe cele existente, naște idei sau trezește spiritul.

Doctor Inginer în Horticultură ana maria toader

Organizez degustări de vin, evenimente și excursii la crame, în care fiecare pahar cu vin devine o piesă de joc unică, într-un decor în care tu ești jucătorul principal.

Am învățat să îmi ascult inima căci inima știe care este drumul, indiferent ce spun ceilalți. Ea îți dă putere și curaj să treci peste îndoieli “nu poti sa faci lucrul asta”, “nu esti bun pentru”, „nu ești în stare de nimic”. Nu am ajuns la săpă, am ajuns

Am făcut vin de 7 ori în crame de renume precum Centre du rosé, Henrie Maire, New Zealand Wineries sau Crama Gîrboiu. Din 2019 sunt ghid în lumea vinului pentru cei care vor să o descopere! Susțin, cu bucurie, oamenii să pătrundă în lumea vinului și a naturii, ajutându-i să descopere Universul dintr-un pahar cu vin și virtuțile ce îl însoțesc.

De-a lungul călătoriei mele am degustat mii de soiuri și am învățat o mulțime de lucruri despre vin:

Deoarece iubesc să descopăr comori în 2019 am obținut certificarea de ghid de turism național și pentru că îmi place să povestesc despre vin, arome și locuri inedite în 2020 am participat la programul Speaker Elite by Andy Szekely.

Îmi plac vinurile cu suflet, produse de prieteni pentru prieteni. Colaborez cu crame mici, promovez producătorii locali și acțiunile sustenabile.

2021 am publicat prima agendă dedicată vinului ana maria toader

Îmi plac vinurile cu suflet, produse de prieteni pentru prieteni.

Colaborez cu crame mici, promovez producătorii locali și acțiunile sustenabile. 

 

Și, pentru că un proverb african m-a învățat că “Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergeţi împreună”, te  invit să îmi fii alături în această călătorie, căci așa putem descoperi  sau crea împreună cel mai bun vin- vin cu tine!

 

Culoare în suflet! 

P.S. Recomand consumul responsabil de alcool. 

Scroll to Top