Anul trecut am fost invitată de Oficiul Național al Viei și Vinului și Wine of Moldova la Vernisajul Vinului de Iarnă, organizat la Chișinău.A fost o experiență inedită, mai ales pentru că am avut ocazia să văd îndeaproape perspectiva moldovenilor asupra vinului și, inevitabil, să fac o paralelă cu cea a românilor – cu care sunt, desigur, mult mai familiarizată.
Vernisajul Vinului – mai mult decât un târg, o sărbătoare
Știam că moldovenii fac vinuri bune.
La Vernisajul Vinului am descoperit însă vinuri excepționale și câteva distilate Divin cu adevărat remarcabile, care m-au surprins plăcut.
A fost dificil să aleg un singur vin preferat și să decid pe care să îl susțin cu votul meu în cadrul concursului „Vinul Vernisajului”. Oferta a fost generoasă, diversă și bine reprezentată.
La eveniment au fost prezente peste 60 de crame, de la producători foarte mici, cu doar 2 hectare, până la crame mari, cu sute de hectare. Această diversitate spune multe despre maturitatea și dinamica industriei vinului din Republica Moldova – un ecosistem viu, în mișcare, care lasă loc atât tradiției, cât și experimentului.
Un alt lucru care m-a bucurat sincer a fost descoperirea unor soiuri noi, mai puțin cunoscute publicului larg, dar cu un potențial interesant:
- 🍇 Floricica
- 🍇 Codreschi
- 🍇 Riton
- 🍇 Alb de Onițcani
Pentru mine, Vernisajul Vinului a fost mai mult decât o degustare: l-am simțit ca pe un prilej real de sărbătoare a vinului moldovenesc.
Au fost decernări de premii, muzică de orchestră în surdină, standuri atent decorate și o atmosferă elegantă, care a pus vinul într-un context firesc, demn.
Ce nu mi-a plăcut?
Deși dress code-ul era alb, foarte puțini dintre participanți au ales să îl respecte. Recunosc însă că tocmai această provocare – să port o rochie albă, iarna, la o degustare de vin – mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam. A fost o ieșire reală din zona de confort.
Sincer, mi-aș dori ca mai multe ieșiri din zona de confort să fie așa: în rochie albă, la o expoziție de vinuri.
Cine nu a fost niciodată îmbrăcat în alb la o degustare de vinuri roșii nu știe ce înseamnă adevărata tensiune 😄
E un stres similar cu cel din copilărie, când mergeai în vizită, erai îmbrăcat „cu hainele bune” și avertizat din start: „vezi să nu te murdărești” – iar în secunda doi deja erai pătat.
Diferența e că acum, adult fiind, mama nu mai e lângă tine, dar stresul a rămas:
„cum ar fi să am vin roșu pe mine?”
sau, cum spunea cineva lângă mine:
„dacă mă stropește cineva cu vin roșu, fie și din greșeală, sar, fac urât chiar dacă par ultimul alcoolic.”
Privind acum retrospectiv, parcă îmi pare puțin rău că am plecat de la Vernisaj la fel de impecabil cum am venit.
Ar fi fost, recunosc, mai amuzant altfel 🙂
Am vizitat două crame importante – Rădăcini și Cricova – iar în prima seară am ajuns la Carpe Diem – Wine Shop & Bar, unde am stat de vorbă cu Ion Luca, creatorul vinurilor de la Casa Vinicolă Luca.
Casa Vinicolă Luca – vinul ca pretext pentru dialog.
În cadrul degustării am descoperit șapte vinuri ale cramei:
- Spumant brut nature din Fetească Regală (păstrat 2 ani pe drojdii)
- Un vin proaspăt din Viorica (recolta 2025 – probă de tanc)
- Viorica Orange Wine 2023
- Rară Neagră 2019
- Fetească Neagră 2020
- Bad Boys 2019 (45% Fetească Neagră, 45% Saperavi, 5% Merlot, 5% Cabernet Sauvignon)
- Viorica dulce 2019 (vin realizat din struguri stafidiți)
Vinul care mi-a plăcut cel mai mult a fost Bad Boys – este, conform gustului meu, exact genul de vin pe care l-aș cumpăra pentru a-l savura acasă. Celelalte mi s-au părut bine făcute și le-aș lua fără rezerve la prieteni sau la evenimente – sunt vinuri care merită degustate măcar o dată.
Am discutat multe lucruri legate de industrie, însă o replică a lui Ion mi-a rămas foarte vie în minte și încă îmi revine în gând, chiar și la câteva săptămâni după eveniment:
„Spumant de-al meu nu mai am, dar vă desfac unul de la Rădăcini – pe acesta îl beau eu când nu mai am vin de-al meu.”
Poate părea un detaliu banal, dar eu nu am întâlnit des, în România, oameni dintr-o cramă care să spună deschis că beau vinul altcuiva atunci când al lor s-a terminat.
Nu spun că replici de acest gen nu există și la noi – există. Însă, de multe ori, ele vin cu o doză de formalism sau cu un joc de aparențe: „hai să spun că-mi place vinul tău”, dar cu gândul că, poate, mai târziu îți voi scoate ochii sau voi împinge discret propriul produs în față.
Sinceritatea și naturalețea cu care Ion a spus această frază m-au surprins profund. Ceva similar am mai întâlnit în Noua Zeelandă și, uneori, la degustările din Franța.
Rădăcini – scară, coerență și direcție clară
La Rădăcini, în Cricova, mi-a fost foarte clar din start că vorbim despre o cramă mare, bine structurată, cu o viziune clară. Este printre cele mai mari crame private din Republica Moldova, cu peste 800 de hectare pe rod și alte mii de hectare în pregătire – lucru care se simte în organizare și coerență.
Rădăcini produce atât vinuri liniștite, cât și spumante, iar degustarea a fost concentrată în special pe spumante.
Mi-au plăcut atât de mult, încât am plecat acasă cu șase sticle.
Sunt spumante inedite, cu personalitate, diferite de ce vezi de obicei pe piață. Cel care m-a impresionat cel mai tare a fost spumantul vinificat în alb din Cabernet Sauvignon – surprinzător, curat, frumos structurat și complex.
Și celelalte combinații de soiuri au fost interesante și bine echilibrate. Fiecare a vorbit sufletului meu în felul său.
Per total, experiența de la Rădăcini mi-a confirmat că atunci când ai pasiune, tehnică și direcție, poți face spumante foarte bune, fără compromisuri.
Cricova – patrimoniu, rigoare și continuitate
La Cricova, recunosc: experiența m-a surprins plăcut.
Cricova nu este doar „o cramă cunoscută”, ci un adevărat univers subteran – un sistem complex care funcționează de zeci de ani, în peste 100 km de galerii, la o temperatură constantă de 12–14°C.
Ce mi-a plăcut în mod special:
- modul inteligent în care infrastructura fostei mine de calcar a fost integrată în procesul de vinificație;
- felul în care patrimoniul a fost transformat într-un element activ de identitate, nu doar într-o poveste pentru turiști;
- faptul că dimensiunea industrială coexistă cu rigoarea tehnică.
Am vizitat atât zonele de maturare, cât și spațiile dedicate producerii spumantelor. Cifrele spun multe despre amploarea proiectului:
- aproximativ 3 milioane de sticle/an prin metoda tradițională;
- aproximativ 4,5 milioane de sticle/an prin metoda Charmat.
Un impact aparte l-a avut Colecția Națională – peste 1,3 milioane de sticle, inclusiv vinuri cu valoare istorică unică. Este genul de loc care te face să înțelegi continuitatea unei culturi a vinului, nu doar succesul ei comercial.
Un detaliu aparent mic, dar care mi-a rămas în minte: baba neagră, un desert tradițional – simplu, profund, foarte bine echilibrat. Exact genul de lucru care completează o experiență mare.
Pentru mine, Cricova rămâne un exemplu solid de cum tradiția, infrastructura și disciplina pot construi un model funcțional și durabil, relevant inclusiv pe piața internațională a vinului.
Gânduri de final
Dincolo de toate acestea, mi-a rămas foarte clar că moldovenilor le plac vinurile care exprimă bine tipicitatea soiului, cu respect pentru terroir.
Totuși, după numeroasele degustări, recunosc că nu am simțit expresia solului și a climei atât de clar evidențiată ca în Bulgaria. În schimb, am simțit, în varietatea soiurilor, o personalitate discretă a terroirului moldovenesc.
Fără nicio aluzie ofensatoare, ca să mă fac înțeleasă: mi s-a părut că soiurile cultivate astăzi în Republica Moldova seamănă cu niște români stabiliți în Austria de 15 ani – au învățat limba, au preluat obiceiurile, dar gena de român încă se simte. Îi recunoști imediat ca fiind „de-ai tăi”.
Un alt lucru pe care îl admir constant la moldoveni și care mă face să mă întreb „noi, când?” este brandul de țară și încrederea aparentă pe care o au unii în alții. Poate realitatea nu este perfectă, dar mesajul transmis este puternic și coerent.
Un coleg din România, prezent și el la eveniment, a spus ceva care mi-a rămas în minte:
„Noi nu am dat de greu.”
România nu a trecut prin embargoul rusesc și nu a fost afectată direct de războiul din Crimeea. Poate tocmai de aceea, unitatea și strategia comună au rămas, la noi, mai mult o idee.
Noi, ca români, nu prea știm ce e unitatea. Și o spun cu toată sinceritatea.
Jur că acum chiar râd când mă gândesc câtă energie am consumat, ca un copil self-motivated (că tot e la modă termenul), încercând să contribui la construirea unui brand de țară pentru turismul vitivinicol românesc. Doamne, cât efort irosit pentru ceva care, în realitate, nu are încă un sol fertil.
Și acum râd, pentru că adevărul e acesta:
în România, bloggerii, influencerii, organizatorii de târguri de vin își doresc mai mult decât producătorii ca România să aibă un brand de țară coerent pentru vin. Ceea ce e, sincer, tragic și puțin amuzant în același timp.
Pentru că atunci când cei care sunt cel mai adânc „băgați în vin” nu vor, nu înțeleg și sunt plini de neîncredere față de asociere și construcție comună, cei care chiar vor să ridice vinul românesc ajung să se lupte cu morile de vânt.
Ce uită însă producătorul român de vin este un lucru foarte simplu:
pentru cine vinde vin, e mult mai ușor să vândă un vin care vine cu un brand de țară în spate sau cu un soi recunoscut internațional.
Nu contează dacă vinzi Chablis de la o cramă no-name sau de la una celebră — consumatorul vrea Chablis.
La fel, puțin îi pasă dacă Prosecco e din Valdobbiadene sau nu — el vrea să fie Prosecco și să fie bun.
… acestea fiind spuse, mulțumesc încă o dată Wine of Moldova și Oficiului Național al Viei și Vinului pentru invitație.
A fost o experiență cu multe aha-uri, care au avut nevoie de timp și liniște pentru a fi procesate — exact genul de conștientizări care nu se digeră pe fugă, ci pe îndelete, în timpul sărbătorilor de iarnă.
Viață colorată și vinuri excelente!
