Conștientizarea prin simțuri: Descoperă arta gustului și a mirosului
M-am născut, am trăit și am ales să trăiesc în continuare în România – țara în care mâncărurile sunt gustoase, băuturile delicioase și porțiile generoase.
În familia mea mi s-a spus întotdeauna să pun sare în mâncare, să călesc puțin ceapa înainte de orice pentru a obține un gust mai dulce și să am grijă să nu se lipească mâncarea de tigaie, căci arsura va da un gust amar preparatelor.
Acesta nu este un articol despre cum ar trebui să gătim mâncarea… recunosc că această îndeletnicire nu s-a lipit încă de mine. Gătesc doar când am timp sau, mai bine zis, atunci când nu am altă opțiune.
Însă, de mică, am avut o sensibilitate aparte la mirosuri. Îmi place să miros mâncare, flori, haine, parfumuri, cărți și, uneori, chiar oameni. Totuși, până să ajung să lucrez cu vinul, nu am făcut niciodată efortul conștient de a memora mirosurile.
Îmi amintesc și acum cât de frustrată am fost la prima mea degustare de vin – simțeam arome, dar nu știam să le identific exact. Erau flori… dar care flori? Erau fructe… dar care fructe? Piper? Alb sau negru? Nu am început atunci să exersez acest simț, pentru că încă nu înțelesesem că pot face asta. Știam doar că percep anumite arome și că le pot încadra într-o categorie generală.
Pe măsură ce am continuat să aprofundez studiul vinului și să particip la tot mai multe degustări, am început să denumesc anumite mirosuri și să observ diferențe de percepție între mine și colegii mei. De exemplu, ceea ce eu simțeam ca miros de gumă de mestecat, alții percepeau ca fiind piersici și caise supracoapte.
Ulterior, am început să exersez în mod conștient acest simț și să memorez miresmele (bune sau rele) din jurul meu. Am realizat că mirosurile îmi declanșează amintiri, conectându-mă la trecut. Așa am devenit conștientă de faptul că fiecare casă are mirosul ei specific și că unele arome îmi oferă o stare de confort, altele mă agită, iar unele nu îmi plac absolut deloc.
La fel și oamenii – fiecare are un miros distinct, care se modifică în funcție de alimentație, obiceiuri, nivelul de stres, igienă și starea de spirit. Uneori, suntem atrași de alți oameni și datorită mirosului pe care îl emană. Filmul Parfumierul exemplifică foarte bine acest lucru, deși într-un mod poate exagerat.
Cum îți poți antrena simțul mirosului?
Nu toți oamenii au miros sau capacitatea de a-l percepe la aceeași intensitate. Acest simț se poate pierde definitiv (din cauza unor traume fizice) sau temporar (de exemplu, când suntem răciți). Dacă simți doar mirosuri foarte puternice, cum ar fi cele de putrefacție sau parfumurile concentrate (ex. Tom Ford), înseamnă că ai miros, dar nu l-ai antrenat suficient sau ai un prag de percepție mai ridicat. Suntem diferiți!
Dacă vrei să îți îmbunătățești percepția mirosurilor, îți recomand câteva exerciții simple:
- Fii prezent! – Acordă atenție momentului. Simțurile sunt mai active atunci când ești conștient de ele. Ai auzit expresia „a simțit mirosul fricii”? Pentru unii, emoțiile au un miros distinct, dar pentru a le percepe, trebuie să fii atent la corpul tău.
- Antrenează-ți memoria olfactivă! – Cumpără pliculețe cu condimente din supermarket și miroase-le conștient. Încearcă să memorezi un miros pe săptămână. Condimentele sunt folosite în parfumuri, mâncare și odorizante, deci le vei regăsi peste tot.
- Miroase florile! – Primăvara este momentul perfect pentru a exersa. Arome delicate, precum cele de tei sau iasomie, sunt prezente în aer, dar trebuie să fii atent pentru a le distinge individual.
- Curăță-ți nasul! – Da, ai citit bine! Nasul trebuie curățat pentru a putea percepe mai bine aromele. Un medic ORL îți poate recomanda metode corecte, însă eu folosesc metoda clasică – spăl bine mâinile și curăț manual. Dacă ți se pare prea mult, poți folosi mănuși chirurgicale.
- Exersează respirațiile conștiente! – Două tehnici pe care le folosesc dimineața sunt respirația alternativă și respirația de foc. Acestea ajută la deschiderea căilor nazale și la îmbunătățirea percepției olfactive.
Dar gustul?
Avem cinci gusturi de bază: dulce, amar, acru, sărat și umami. Restul senzațiilor pe care le percepem în cavitatea bucală sunt fie tactile (arsură, onctuozitate etc.), fie mirosuri retronazale (arome pe care le simțim în gură, dar care provin din miros).
Dacă vrei să îți exersezi simțurile prin intermediul vinului, am pregătit un ebook care te va ajuta să faci acest lucru pas cu pas.
Viață colorată și vinuri excelente!