Prima dată când am ajuns în Franța, am fost impresionată de mândria lor. De acel status quo declarat, conform căruia ei au cele mai bune vinuri și brânzeturi. 🇫🇷🍷 Nu știu cum reacționează italienii sau spaniolii când îi aud pe francezi atât de siguri pe ei, însă îți pot spune cum am reacționat eu…
Am rămas fără cuvinte. Era prima oară când veneam în Franța și cam tot ce auzisem înainte susținea această mândrie a francezilor față de vinurile și brânzeturile lor.
Pe măsură ce am stat mai mult și am revenit în Franța de mai multe ori, am înțeles ceva surprinzător: nici francezii nu își cunosc toate apelatiunile la vinuri sau toate brânzeturile. Uneori, noi, străinii, știm mai bine ce au ei decât știu chiar ei. 😅
Și nu toate sunt bune… Sau, cel puțin, nu toate au fost pe gustul meu.
Am învățat să cumpăr brânză maturată după trei reguli simple:
1️⃣ Degustam cât mai multe.
2️⃣ Memoram ce gusturi îmi plăceau.
3️⃣ Ceream vânzătorilor să îmi recomande o brânză cu anumite caracteristici (niciodată nu dădeam exemple de brânzeturi care îmi plăcuseră).
Știi care a fost surpriza? Pe baza aceleiași descrieri, primeam mereu o recomandare diferită. 🤔
De ce? Pentru că suntem diferiți. Pentru că amintirile și experiențele noastre ne modelează gusturile și mirosurile. Pentru că, uneori, trebuie să vindem ceva anume (altă poveste, alt articol).
De câte ori nu ai mâncat ceva doar pentru că partenerul tău prefera acel lucru? 💕 Și după ce v-ați despărțit, ce sentimente ai avut față de acel aliment? La ce te gândeai când îl consumai?
Gândește-te la relațiile tale și vezi cum gustul sau preferințele tale la parfum s-au schimbat în timpul și/sau după o relație. 🤯
Revenind la francezi… Ce putem învăța de la ei și cum ne ajută asta pe noi, românii? Ei bine, la noi, „mândria e un păcat”. Să fii arogant, să te lauzi – nu e bine. 😶 Dar dacă nu te lauzi, dacă nu spui lumii ce ai tu mai bun, atunci cum vrei să te afirmi?
Un lucru e cert: „capul plecat sabia nu-l taie”, dar nici nu-l lasă să stea drept și să își asume cu încredere propria valoare. Să ne ascundem capul în pământ, ca un struț, de frică să nu fim judecați, răniți, respinși, criticați… nu ne va ajuta să evoluăm. Și asta o spun din propria experiență, dar și din ceea ce am observat la alții. 🤷♀️
Până nu mi-am dat voie să greșesc, nu mi-am dat voie să strălucesc. 🌟 M-a ajutat mult expresia: „Cei de pe margine critică, cei care sunt în ring îți vor da feedback (când le ceri) și te vor încuraja să continui”.
Acum să revenim la vin… 🍇 România are vin și are vinuri bune. Însă sunt trei mari categorii de vinuri (ca și oameni, de altfel):
🍷 Cele care se laudă fără să aibă cu ce.
🍷 Cele care se subestimează, dar care chiar au cu ce să se laude.
🍷 Vinurile corecte sunt acelea care nu exagerează cu pretențiile, dar nici nu își subestimează valoarea. Sunt vinurile echilibrate, create cu grijă și autenticitate. Acestea sunt, din păcate, excepția.
Cum poți distinge un vin bun de unul prost?
🤷♂️ Mulți îți vor spune să întrebi un specialist, să mergi la cât mai multe degustări… Eu îți spun că, până nu știi exact ce îți place, nu ai cum să identifici vinul potrivit pentru tine. E viața ta… fă-o să fie despre tine! 💃🍷
Știi? Când cineva îmi spune: „A, da, mie îmi place vinul roșu”, eu zic: „Ok, ce vin roșu îți place?” Și răspunsul e: „Păi… vinul roșu”.
Știi cum sună asta în capul meu? „Îmi place muzica”. Ok, dar ce fel de muzică? Jazz? Rock? Clasică? Alegerea unui vin, la fel ca și gusturile muzicale, este o călătorie personală – nu e suficient să spui că îți place ceva, trebuie să știi exact ce și de ce. 😄
Suntem atât de diferiți, și asta e un lucru minunat! 🌍 Cum ar fi să iubim toți aceeași persoană? Poți să îți imaginezi?
Da, da… iar am plecat de la vin. Dar am făcut-o cu un scop. Ne alegem partenerii în funcție de exemplele pe care le-am avut în familie, de experiențele noastre, de emoții, de karma… Uneori, ne aleg ei pe noi. Și uneori ne trezim în relații în care suntem nefericiți. 😬 Însă, pe măsură ce mergem la întâlniri, începem să învățăm ce ne place, ce nu ne place, ce ne-am dori, ce nu vrem, care sunt limitele noastre etc.
Învățăm să avem relații mature cu timpul. ❤️
Cam așa e și cu vinul. Pe măsură ce îl degusti, te împrietenești cu el, îți analizezi mirosurile, amintirile, gusturile, emoțiile… și, treptat, vei ști ce îți place și ce nu.
Cât despre încredere și autenticitate? 😏 Ai fost vreodată la o primă întâlnire fără să fii tu însuți, dar încercând totuși să îți pui în valoare cele mai bune trăsături? Fără să vrei să impresionezi (măcar puțin) cealaltă persoană? 😉
Așa că, la următoarea degustare de vin sau la următoarea primă întâlnire, întreabă-te: dau ce am mai bun? Sau mă ascund de teamă să nu fiu judecat?
Viața colorată și vinuri excelente!
P.s. Recomand consumul responsabil de alcool