Am vizitat săptămâna trecută o cramă nouă, reconstruită pe un loc cu tradiție veche: Stoker Winery, construită pe fostul amplasament al cramei Rotenberg (pentru cei care cunosc). Numai că, de data aceasta, locul arată cu totul diferit.
Crama a fost concepută să spună o poveste. O altfel de poveste față de cele cu care am fost obișnuiți în lumea vinului. Nu vorbește despre „eram avocat și am moștenit o vie și uite așa am ajuns să fac vin”. Nu vorbește despre „străbunicul meu făcea vin, bunicul făcea vin, tatăl meu făcea vin și acum a venit rândul meu”. Nu spune nici povestea vreunui dac sau a vreunui tezaur dacic găsit prin Dealul Mare.
În schimb, vorbește despre regalitate.
Nu, nu are legătură cu Casa Regală a României.
Fusesem cumva pusă în temă că această cramă prezintă povestea lui Dracula. Inclusiv numele cramei este dat de Bram Stoker, cel care a scris pentru prima dată povestea lui Dracula și a pus România pe harta iubitorilor de mister.
Dar când am ajuns acolo și am văzut gardul făcut din țepușe, pomul din mijlocul curții așezat într-un octogon, dricul vechi de peste 100 de ani, sălile de degustare subterane și întreaga atmosferă construită în jurul acestei povești, partea mai clasică din mine a fost puțin pusă în dificultate.
Într-o industrie în care majoritatea cramelor își construiesc identitatea pe tradiție de familie, genealogie sau simboluri istorice, alegerea unei mitologii literare este o mișcare aproape radicală.
Nu am citit cărțile lui Stoker. Dracula nu e chiar genul meu. Dar dacă a ajuns să aibă vin – și nu oriunde, ci în Dealul Mare – cred că e timpul să îi citesc povestea așa cum a scris-o Stoker, nu doar cum o știm noi din povestirile despre Vlad Țepeș.
Vinurile nu le-am încercat încă. Am primit o sticlă de vin roșu pe care mi-am propus să o deschid de îndată ce răceala de început de primăvară va deveni istorie pentru sinusurile mele.
Până atunci, am zis să vă spun și vouă: Dracula are propriul lui vin.
Sticle de vin cu etichete care sugerează Dracula sau Vlad Țepeș au mai apărut. Cine a trecut prin aeroportul Otopeni și s-a uitat la rafturile de suveniruri știe probabil despre ce vorbesc. Doar că aici lucrurile sunt duse la un alt nivel.
Nu mai este vorba doar despre o etichetă inspirată dintr-o legendă, ci despre o cramă întreagă construită în jurul acestei povești.
Și, privind lucrurile cu puțină distanță, cred că este probabil cel mai neașteptat experiment de storytelling apărut până acum în Dealul Mare.
Încă nu știu dacă mi se pare un lucru bun. Rău, cu siguranță nu este. Dar cu siguranță este neobișnuit – iar asta mi se pare foarte interesant. Pentru că, într-un domeniu destul de conservator cum este vinul, și-a făcut apariția ceva care, deși are istorie, nu a fost niciodată neapărat legat de vin.
Dar, până la urmă, dacă stăm să ne gândim puțin: în Sfânta Taină a Împărtășaniei spunem că vinul reprezintă sângele lui Hristos.
De ce nu ar putea fi și sângele pe care îl bea Dracula, ca să nu mai fie nevoit să ucidă oameni?
Spun mereu că vinul roșu este sângele pământului. Iar Dracula nu putea călători pe mare fără pământ din zona natală. Așa că, în loc să care după el 49 de sicrie cu pământ atunci când călătorește, poate că acum cară 49 de lăzi cu sticle de vin.
Problema apare atunci când i se face sete și chiar bea vinul…Ce face după aceea? Probabil ceea ce facem și noi: mai comandă o ladă sau în cazul lui 49.
Am să mă opresc aici, deși mintea mea abia a început să creeze scenarii și povești în jurul acestei crame.
Am să revin cu părerea mea despre vin imediat ce voi putea să îl gust.
Până atunci, vă las cu ideea că, pentru puțină istorie și ceva cu adevărat diferit, Dracula are cramă în Dealul Mare, România.
Stoker Wines.
Pentru cine este curios să viziteze crama, o poate face aici:
Stoker Wines, Str. George Vraca 10, Ceptura de Jos.
