Călătorind în jurul lumii pentru a face vin, mi-am creat propriile citate despre vin. Am descoperit comori, am legat prietenii și am dobândit virtuți. Prin urmare, astăzi vă voi vorbi despre virtuțile vinului sau ce am învățat în lumea vinului:
Prietenie Respect Curaj Curiozitate Cumpătare Varietate |
Răbdare Metamorfoză Putere Consecvență Imaginație Călătorie |
Virtuțile vinului și citate despre vin
PRIETENIA stă la baza tuturor virtuților. Zig Ziglar a spus că „dacă te duci în lume să cauți prieteni, vei găsi foarte puțini. Dacă te duci în lume să fii un prieten, vei găsi peste tot prieteni”.
Când am început să călătoresc în jurul lumii ca traveling winemaker, nu știam acest că pot atribui astfel de citate despre vin, dar dorindu-mi să cunosc cât mai mulți oameni, să leg prietenii, am găsit prieteni și, mai mult decât atât, o familie – familia vinului.
În plus, dacă știi să savurezi vinul, să îl deguști, el devine cel mai bun prieten al tău – un prieten care te poate ajuta să descoperi bucuria vieții prin gust, tradiții locale și chiar esența naturii.
Prietenia este virtutea care îți face viața mai frumoasă și îți oferă sentimentul de apartenență, iar când vinul este liantul, prieteniile durează dincolo de timp și spațiu.
Dacă vrei să înveți această virtute, te aștept la una din degustările pe care le organizez.
RESPECTUL este un cuvânt mare, dar fără de care nimic nu funcționează cum trebuie. Dacă vrei, respectul este baza pentru absolut tot ceea ce faci în viață. Ca oenolog, om al vinului și ulterior ca somelier, am învățat ce înseamnă să respecți munca altcuiva înainte de munca ta și cum respectul față de tine duce la respectul față de prietenii pe care nu i-ai cunoscut încă.
La baza unui vin bun stă iubirea omului față de această lume, după care vine via și natura.
- Viticultorul, respectând natura și vița de vie, învață să îi asculte ritmul pentru a o crește armonios.
- Oenologul face vinuri excepționale numai atunci când respectă munca viticultorului și roadele naturii.
Știu că am simplificat foarte mult schema, așa cum știu și că respectul față de vin este un domeniu extrem de vast, pe care, dacă vreți, îl vom dezbate în alt articol.
Indiferent cât de diferite ar fi între ele, următoarele două virtuți sunt CURAJUL și CURIOZITATEA. Înainte de a le descrie separat, căci fiecare are rolul ei, le voi prezenta împreună, deoarece curiozitatea fără curaj rămâne doar un vis pierdut, iar curajul fără dorință de cunoaștere este o viață irosită.
Citate despre vin: curaj și curiozitate
Curajul te ajută să începi, iar curiozitatea te ajută să continui.
CURAJUL este al oamenilor din lumea vinului. Pe de o parte, este al viticultorilor care au curaj să crească vița de vie pe pante abrupte, în soluri vulcanice cu vânturi puternice sau în zone foarte aride. Pe de altă parte, curajul este al oenologilor care îngroapă vinul în amfore grele, îl pun la învechit pe fundul mărilor, îl vinifică după tehnologii diferite și îl cupajează astfel încât să pună în valoare esența naturii.
CURIOZITATEA te ajută să faci lucrurile cu entuziasmul unui copil: să înveți lucruri noi de la oricine, să îți deschizi inima către lume și să te joci în timp ce faci vin 12 ore pe zi. Curiozitatea este cea care îndeamnă oamenii să creeze vinuri excepționale.
Când este vorba de a degusta un vin, este nevoie de curiozitate să încerci licori noi și curaj să renunți la ceea ce știi deja pentru a descoperi noi arome, locuri și prieteni.
Nu știu părerea ta, dar, în opinia mea, fără curaj și curiozitate viața ar fi mult mai searbădă, iar degustările de vin foarte anoste.
CUMPĂTAREA cred că este printre cele mai grele virtuți ale vinului, este nevoie de multă încredere să poți lucra cu vinul în fiecare zi și totuși să rămâi echilibrat, să-ți cunoști măsura și să știi că este un timp pentru fiecare lucru care îți este dat să îl faci…
De asemenea, de cumpătare ai nevoie și când ieși în oraș și ești desemnat șofer sau te afli la o degustare de vinuri…
VARIETATEA este virtutea care nu te lasă să te plictisești și care te poartă în țări străine, la capătul lumii, în locuri aride, în locuri boeme…
Dacă te plimbi prin lume în căutarea celui mai bun vin, vei descoperi că fiecare țară, fiecare regiune vitivinicolă are propria licoare tradițională.
Tehnicile de vinificare pot fi diferite, dar toate au la bază metamorfoza naturii – transformarea strugurilor în vin. Uite câteva vinuri cu tradiție pe care le-am întâlnit în călătoriile mele și pe care le poți întâlni la degustările tematice pe care le organizez:
- vinurile georgiene
- retsina (vin tradițional grecesc)
- vin jaune (regiune Jura, Franța)
- vinurile de Porto
- sauvignon de Lume Nouă
RĂBDAREA este una dintre virtuțile care mă încearcă zi de zi, dar am învățat că este esențială atunci când vrei să faci vinuri excelente și îți dorești ca rezultatul final să fie extraordinar.
Ca om al cramei aștepți un an să se facă strugurii, 14-30 zile să fermenteze mustul, după care mai durează puțin până îl poți îmbutelia.
Ca să ajungi să îl savurezi îți trebuie și mai multă răbdare. De ce? Pentru că trebuie să îi dai timp vinului să ajungă la apogeul vieții sale, temperatura optimă, să îi aloci timp să se deschidă în pahar etc. etc. etc.
Metamorfoza, puterea și consecvența în citate despre vin
Următoarele trei virtuți le voi prezenta împreună, deoarece se condiționează reciproc: METAMORFOZA, PUTEREA ȘI CONSECVENȚA.
METAMORFOZA strugurelui în vin sau schimbarea inevitabilă a lucrurilor. Albert Einstein a zis că „schimbarea este singura constantă din Univers”, dar pentru a o accepta este nevoie de putere, căci nu întotdeauna schimbarea este ușoară, plăcută sau confortabilă. Acest citat se aplică tuturor lucrurilor pe care le știm despre viață, însă la fel de bine intră în categoria „citate despre vin”.
În cazul vinului, PUTEREA acestuia stă în concentrația pe care o dobândește în timpul fermentației alcoolice.
CONSECVENȚA reprezintă acțiunea de a duce lucrurile până la capăt, indiferent că vorbim despre procesele chimice care au loc în vin sau în sufletul omului în timp ce creează licoarea perfectă.
IMAGINAȚIA este o virtute pe care puțini o stăpânesc, dar care, stăpânită, te face maestru.
Putem compara imaginația din domeniul viniculturii cu imaginația scriitorilor:
- cei care știu deznodământul poveștii înainte de a începe să așterne cuvintele
- cei care se lasă surprinși de proces, lăsând deznodământul să curgă o dată cu scrierea.
Așa și oenologii: unii știu cum va arăta vinul la finalul procesului, iar alții se vor lăsa surprinși. În ambele cazuri este nevoie de imaginație, curaj, implicare, cumpătare, răbdare și curiozitate.
CĂLĂTORIA este ultima virtute a vinului, pe care o voi prezenta în acest articol. Precum viața, fiecare licoare degustată îți oferă o călătorie inedită. Când deguști un vin, dacă închizi ochii, unele vinuri te pot purta pe o plajă exotică unde notele de mango, ananas, nucă de cocos sau sweetie umplu aerul de miresme, alte vinuri te pot purta pe un câmp plin cu flori și iarbă verde ce se scaldă în razele soarelui.
Cu alte cuvinte, fiecare pahar cu vin degustat este o călătorie în natură, în zona în care a fost făcut vinul. Și, de ce nu, o călătorie către propria persoană, căci aromele unui vin sunt asociate cu experiențele personale.
Acestea fiind spuse (scrise), hai să călătorim împreună în această lume a aromelor, a curajului, licorilor.
Viață colorată și vinuri excelente!
P.S. Recomand consumul moderat de alcool.