Nu toate vinurile medaliate sunt bune!

Opinie vinuri medaliate: nu toate sunt bune!

De câțiva ani a apărut un trend de consum de vinuri medaliate. Nu de puține ori am auzit replica „Are medalie, deci trebuie să fie bun”… și vă spun că de fiecare dată părul în cap se ridica, mai ales când această replică mai venea și din partea unui autoproclamat cunoscător de vinuri.

Dacă încă nu știi despre ce este vorba, îți spun despre aceste vinuri medaliate că sunt vinuri care au primit recunoaștere și premii în cadrul competițiilor sau concursurilor de degustare de vinuri naționale sau internaționale. Aceste medalii pot fi acordate în funcție de calitatea, gustul și aromele vinului, iar competițiile de degustare de vinuri sunt organizate de profesioniști din industrie, somelieri, jurnaliști specializați în vinuri sau de asociații vitivinicole.

Nimic rău până la urmă… o competiție, un concurs îi poate arăta unui producător unde se poziționează din punct de vedere calitativ cu vinurile lui, ținându-se cont de trendul comercial al vinului în momentul desfășurării concursului! 

Da, ai auzit bine! Trendul vinului… periodic se schimbă pe de o parte datorită ție, a consumatorului de vin, pe de altă parte datorită unor critici de vin mai cu notorietate sau unor crame care produc volume ce pot genera o schimbare în rândul consumatorilor (practic e ca în modă: mai un critic care zice că la anul se poartă culoarea mov și fustele cloș, mai o casă de modă care lansează o colecție în stil neo gotic…).

Ținând cont de toate acestea…Hai să lămuresc ce garantează o medalie. În primul și în ultimul rând, o medalie garantează calitatea unui vin! Știi cu certitudine că un vin medaliat este un vin corect, complex, care probabil își merită banii!

Despre vinuri medaliate

 Ce nu garantează o medalie și de ce nu ar trebui să pui pe piedestal aceste vinuri medaliate:

1. Nu garantează că îți va plăcea. Vinurile sunt jurizate de experți care analizează vinul în funcție de niște criterii importante în prezent (trenduri). Uite un exemplu: în trecut erau foarte apreciate vinurile roșii gemoase, grele, în prezent sunt apreciate vinurile roșii fructate, mai prietenoase cu papilele gustative, proaspete, ca să nu mai zic de trendul vinurilor roze cu culoare provensală (adică foarte ștearsă, foaie de ceapă cum s-ar zice). 

2. Obiectivitatea! Medaliile mai sunt date și în funcție de concursul în care este înscris vinul. De exemplu, vinuri medaliate cu aur la Concours Mondial de Bruxelles pot să nu ia nici o medalie la IWCB București sau să ia bronz la Decanter; depinde de juriu, de numărul vinurilor din concurs și de criteriile de jurizare. 

3. Nu garantează perioada de învechire a unui vin! Nu orice vinuri medaliate pot fi păstrate în vinotecă pentru ani!

4. Nu garantează că toate vinurile de la un producător sunt de calitate ☺. Mai sunt și producători de vin care au o parte din vin de calitate și o parte de Doamne-ajută!

5. Diversitate! Există o mulțime de vinuri bune care nu participă la competiții sau nu obțin medalii, deși ar putea să fie foarte apreciate de către consumatori.

6. Un raport calitate-preț corect! Uneori, aceste vinuri medaliate au prețuri mai ridicate întrucât obținerea unei medalii poate determina creșterea prețului vinului.

În concluzie, aceste vinuri medaliate pot oferi un indiciu asupra calității vinului, dar nu ar trebui să fie singurul criteriu de selecție. Este recomandat să încercați diferite vinuri și să vă formați propria opinie în funcție de preferințele personale și de contextul în care veți consuma vinul.

Sfaturi pentru a alege vinul potrivit

Există mai multe metode prin care puteți evalua calitatea unui vin, chiar dacă acesta nu face parte din categoria de vinuri medaliate sau nu a participat la competiții. Iată câteva sfaturi care vă pot ajuta să recunoașteți un vin de calitate:

  • Citiți eticheta: citirea etichetei poate oferi multe informații despre vin, cum ar fi soiul de struguri, regiunea viticolă, anul recoltei și informații despre producător. Uneori, etichetele pot indica și premii sau recunoașteri obținute de vinul respectiv în cadrul altor concursuri sau competiții.
  • Recomandări de la experți sau cunoscători: întrebați un somelier sau un expert în vinuri sau cereți sfaturi de la prieteni sau cunoștințe care sunt pasionați de vinuri. Aceștia vă pot oferi recomandări bune pe baza preferințelor dumneavoastră și pe baza experiențelor lor cu diferite vinuri.
  • Căutați recenzii și ratinguri: căutați recenzii și ratinguri de la critici de vinuri, reviste specializate sau site-uri web și bloguri despre vinuri. Acestea vă pot oferi păreri și evaluări ale vinurilor pe care doriți să le încercați.
  • Participați la degustări de vinuri: degustările de vinuri vă oferă oportunitatea de a explora mai multe vinuri și de a vă forma o părere personală despre calitatea lor. Bucurați-vă de experiența degustării și notați-vă impresiile.
  • Experimentați: încercați diferite vinuri și luați în considerare propriile preferințe și gusturi. Ceea ce face ca un vin să fie de calitate pentru dvs. poate fi diferit de preferințele altor persoane.
  • Cunoașteți producătorii care fac vinuri de calitate: căutați vinuri de la producători de încredere sau din regiuni viticole cunoscute pentru calitatea vinurilor lor.
  • Prețul poate fi un indicator al calității, dar nu este întotdeauna adevărat că vinurile mai scumpe sunt întotdeauna mai bune. Cu toate acestea, vinurile foarte ieftine sunt (sau ar trebui sa fie) vinuri corecte, dar nu la fel de complexe ca un vin mai scump (sau așa ar trebui să fie). Încercați să găsiți un echilibru între preț și calitate.
  • Rețineți că gusturile sunt subiective și ceea ce face ca un vin să fie de calitate pentru dumneavoastră poate fi diferit de preferințele altor persoane. 
  • Încercați să explorați și să descoperiți noi sortimente, nu doar vinuri medaliate pentru a vă forma o părere personală despre ce înseamnă pentru dumneavoastră un vin de calitate. O experiență personalizată 1:1 poate fi revelatoare. 

Viață colorată și vinuri excelente!

Recomand consumul responsabil de alcool!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top